Frunzăriţi materialele cu eticheta " Sacramente"
3
Mar
2014

Cele şapte Sacramente

Biserica ne învaţă că sunt şapte Sfintele Sacramente instituite de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos: Botezul Mirul, Euharistia, Spovada, Preoţia şi Căsătoria. Numele acestor şapte Sacramente au fost ascunse în careuri cu litere şi trebuie descoperite. După ce au fost găsite toate, literele nefolosite ne vor spune ceva despre Sacramente (o parte din definiţia lor). Fiecare nivel are cinci variante, deci puteţi da refresh la pagina jocului pentru a-l relua diferit, dacă v-a plăcut. […]

11
Feb
2014

Sacramentul Euharistiei [ABC]

euharistia

În Joia Mare, Domnul nostru Isus Cristos a instituit două Sacramente: al Preoţiei şi al Euharistiei. La Cina cea de Taină, El a lăsat Apostolilor misiunea de a-i perpetua apropiata jertfă de pe Cruce, făcându-ne părtaşi jertfei Sale şi roadelor ei. „Pâinea pe care voi o vedeţi pe altar, sfinţită de cuvântul lui Dumnezeu, este Trupul lui Cristos. Acel potir, sau mai bine zis conţinutul din acel potir, sfinţit de cuvântul lui Dumnezeu, este Sângele […]

9
Feb
2014

Sacramentul Spovezii [ABC]

spovadafr

Sacramentul Spovezii ne permite să ne ridicăm de fiecare dată când am căzut în păcat. Trebuie doar să ne pară rău şi să dorim să ne îndreptăm. Dumnezeu ne iubeşte şi aşteaptă să întoarcem spatele păcatului. Prin preoţi iertarea este accesibilă fiecăruia dintre noi. Vă propunem un mic chestionar, cu zece întrebări, inspirat din capitolul „Sacramentul Spovezii”, din „Abecedarul credinţei. Catehism greco-catolic pentru copii”, apărut la Viaţa Creştină în 2013. Există o versiune pentru tipar […]

10
Iun
2013

Cele şapte Sacramente

Botez

Acest joc vă pune în faţă 20 de cartonaşe, fiecare cu câte un enunţ (ex: Sacramentul numit şi Poarta Sacramentelor). Trebuie să spuneţi la ce Sacrament face referire fiecare enunţ. Majoritatea cartonaşelor nu ar trebui să pună probleme, dar unele ar putea să fie de o dificultate să zicem… medie. Dacă nu aţi răspuns corect veţi vedea oricum răspunsul corect, deci se poate învăţa din mers :). O versiune offline, adică cu cartonaşe tipărite, se […]

25
Dec
2012

Şapte Sacramente

Euharistia

Enumerarea celor şapte Sacramente nu ar trebui să ridice vreo problemă unui credincios catolic. Provocarea este să le puneţi în rebus fără să aveţi trimiteri cu numere. Amplasarea lor în rebus este unică şi vă ajută faptul că de exemplu un singur nume de Sacrament are 10 litere, iar în rebus există desigur un singur cuvânt de 10 litere. Jocul presupune deci folosirea logicii pentru amplasarea celor şapte cuvinte, corespunzând celor şapte Sacramente. După amplasarea […]

20
Aug
2012

Despre Preoţie

Preot

Preoţia, citim în Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, la numărul 322, este sacramentul graţie căruia misiunea încredinţată de Cristos apostolilor săi continuă să fie exercitată în Biserică, până la sfârşitul timpurilor. Chestionarul propus în continuare verifică unele cunoştinţe de bază legate de Preoţie, de la trepte la clasificarea Sacramentului, de la exemple de sfinţi preoţi la încadrarea hirotonirii în Liturghie.

10
Apr
2012

Despre Sacramentul Euharistiei

cinatainabiz

Dacă prin celelalte şase Sacramente primim anumite haruri, în Sacramentul Euharistiei îl primim pe însuşi Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. De aceea Euharistia este Sacramentul Sacramentelor. Prin acest Sacrament Isus Cristos îşi perpetuează jertfa de pe Cruce şi rămâne alături de noi, dându-ni-se în Preasfânta Împărtăşanie ca hrană pentru sufletele noastre. Prezentul chestionar a fost conceput pentru verificarea cunoştinţelor despre Euharistie şi Liturghie, în mod specific Liturghia greco-catolică (în principiu cu aceleaşi părţi mari ca […]

5
Apr
2012

Despre Spovadă

Reconciliation1

În anii săi de activitate publică, Isus a vindecat mulţi bolnavi. Dar pentru El mai importantă decât vindecarea trupului era vindecarea sufletului, prin iertarea păcatelor. A lăsat această putere Apostolilor, iar prin ei Episcopilor şi preoţilor. Şi astfel şi noi putem să ne spălăm sufletul de murdăria păcatelor, să ne reîmpăcăm cu Dumnezeu, care aşteaptă mereu întoarcerea noastră – asemenea fiului risipitor – în braţele Sale. Chestionarul despre Spovadă nu este un chestionar de examinare […]

21
Mar
2012

Clasificarea Sacramentelor (v2)

sacramente2

Sacramentele au trei clasificări tradiţionale: 1) după starea sufletului celui care le primeşte (viu sau mort sufleteşte); 2) după repetabilitate (unele pot fi primite o singură dată în viaţă); şi 3) după efectul lor. Aceste clasificări oferă informaţii importante despre Sacramente şi de aceea merită cunoscute şi reţinute. Chestionarul de faţă merge tocmai pe această idee, fiind un ajutor în fixarea în memorie a clasificărilor. Pentru fiecare criteriu de clasificare se dau aleator Sacramentele, trebuind […]

19
Mar
2012

Clasificarea Sacramentelor (v1)

sacramente

Sacramentele au trei clasificări tradiţionale: 1) după starea sufletului celui care le primeşte; 2) după repetabilitate; şi 3) după efectul lor. Aceste clasificări oferă informaţii importante despre Sacramente şi de aceea merită cunoscute şi reţinute. Chestionarul de faţă merge tocmai pe această idee, fiind un ajutor în fixarea în memorie a clasificărilor. Sacramentele sunt date în ordine aleatorie (la fiecare lansare), pentru fiecare fiind apoi indicate clasificările – trei şi doar trei opţiuni trebuie marcate […]

Identificare




Aţi uitat?
Înregistrare

Arhive